Când mi se adresează un bolnav de cancer şi mă întreabă dacă, după consultarea mea, mai poate merge şi pe la alţi medici, eu îi răspund că în situaţii critice trebuie puse în aplicare toate mijloacele, pentru a îndrepta lucrurile. Atât dieta, cât şi medicamentele, chimioterapia şi tratamentul cu raze se pot dovedi absolut ineficiente atunci când, concomitent, nu s-au produs schimbări în profunzime (schimbări psihologice, de emoţii, gânduri). Şi dimpotrivă, eficienţa lor poate fi mult sporită, sau ele pot deveni superflue, atunci când omul descoperă calea cea bună.

Îmi amintesc cum, câţiva ani în urmă, o doamnă venită să mă consulte, îmi povestea.

- "M-am îmbolnăvit de limfogranulomatoză. Începusem o serie de şedinţe de chimioterapie. Rezultatele analizelor nu s-au arătat prea încurajatoare. Şedeam mereu cu frica în suflet. Dar iată că mi s-a întâmplat să-mi îndrept atenţia asupra copiilor, care sufereau de asemenea de cancer. Dintr-o dată mi s-a făcut nespus de milă de ei şi am simţit în suflet atâta dragoste, încât m-am ruşinat de propriile mele temeri şi de nemulţumirea faţă de lumea înconjurătoare şi faţă de mine însămi. M-am gândit: „Ei, atât de micuţi, trebuie să înfrunte moartea, iar eu fac o tragedie din ce mi se întâmplă mie. După care analizele mi s-au îmbunătăţit brusc, iar organismul a dat subit o reacţie alergică la chimioterapie. Medicii s-au văzut nevoiţi să anuleze tratamentul, însă eu m-am însănătoşit şi fără acesta."

- "Pe omul bun la suflet, Dumnezeu îl păzeşte."- m-am gândit.

Sursa:
S N Lazarev
Go [here] for the English version of this page.