La începutul verii lui 1996, toate ideile mele despre corectitudine, moralitate, onestitate, nu ştiu cum, s-au prăbuşit dintr-o dată. Credeam că pot accepta cu uşurinţă pierderea banilor şi orice eşec, iar ruperea relaţiilor credeam că o pot suporta fără a clipi din ochi. Mă consideram o persoană echilibrată. S-a dovedit însă că trădarea şi purtarea imorală, pur şi simplu, m-au dărâmat şi cu asta nu puteam face nimic.

Nu mă aşteptam ca sufletul meu să fie atât de dependent de aşa valori umane cum sunt idealurile, morala, onestitatea, corectitudinea. Cu raţiunea înţelegeam că purtarea colaboratorilor mei şi a altor oameni faţă de mine a fost generată, în primul rând, de propria mea stare, dar supărarea mă inunda prin toate spărturile şi nu reuşeam să-mi stăpânesc sentimentele.

La mongoli, pe vremea lui Genghis-Han, cea mai cumplită pedeapsă se cuvenea pentru crima care se numea astfel: „înşelarea celui ce s-a încrezut în tine". Pe de o parte, ticăloşia şi trădarea vor fi, mai devreme sau mai târziu, pedepsite, nu întâmplător Iuda s-a spânzurat. Dar, pe de altă parte, fiecare om este călăuzit de Dumnezeu, prin urmare, în ochii lui Dumnezeu nu există vinovaţi. Cu toate acestea, fiecare act de ticăloşie, de trădare nu este întâmplător, aşadar, el vindecă sufletul celui ce a fost trădat. Dar în ce mod anume vindecă el sufletul, acest lucru nu-1 înţelegeam, şi asta nu permitea supă­rărilor mele să dispară. Continuându-mi cercetările, am ajuns la o concluzie surprinzătoare, care a limpezit lucrurileşi m-a ajutat să supravieţuiesc.

După cât se pare, viitorul nu reprezintă numai scopurile, obiectivele, principiile şi speranţele. Viitorul mai înseamnă şi idealuri, spiritualitate şi nobleţe, el înseamnă şi moralitate, corectitudine, onestitate. Persoana ataşată de viitor pierde acest viitor. Iar pierderea viitorului înseamnă moarte. Şi, după cât se pare, afecţiunile canceroase apar atunci când viitorul este închis, în consecinţă, persoana care nu poate accepta prăbuşirea planurilor şi speranţelor sale, persoana care, în adâncul sufletului, nu poate accepta şi ierta trădarea, necinstea, nedreptatea, prăbuşirea idealurilor, batjocorirea spiritualităţii, această persoană se îndreaptă neabătut către o boală gravă şi către moarte.

Sursa:
S N Lazarev- Diagnosticarea Karmei
Go [here] for the English version of this page.