Atunci când noi facem un scop din Divin, atunci acesta se transformă cu timpul în uman, însă când noi facem un scop din uman, acesta, cu timpul, se transformă în malefic și se destramă. Omul poate să judece astfel: „De ce să mă rog dacă eu sunt sănătos? Când mă îmbolnăvesc o să aflu cu ce păcat este legată boala, atunci o să mă rog cât trebuie și o să mă însănătoșesc". Știința nu trebuie să supună religia. Pur și simplu, trebuie în permanență să năzuim către Dumnezeu și către iubire și trebuie depășită în permanență dependența de fericirile lumești. Aceasta este principala parte componentă a ceea ce numim fericire adevărată. În perspectivă, acest lucru conferă supraviețuire, sănătate și fericire de orice gen: spirituală, sufletească și materială.

Rugăciunea este un mijloc de unire cu Dumnezeu și de percepere a iubirii. Dacă o transformăm în mijloc de soluționare doar a problemelor fizice ea se pune în mișcare, dar acționează ca cel mai rău medicament. Dependența de dorințele de suprafață se îndepărtează iar de cele subtile și profunde se întărește. De aceea, nu e indicat să legăm prea strâns sufletul de corp. Mulți judecă astfel: „M-am rugat iar boala nu a trecut, atunci pentru ce mai am nevoie de credință în Dumnezeu?". Dacă te adresezi iubirii și lui Dumnezeu, aceasta întotdeauna vindecă, dar vindecă, în primul rând, sănătatea noastră strategică, viitorul nostru. Câteodată această adresare ajunge impetuos în prezent și atunci are loc un miracol: cele mai grave boli se vindecă repede. Dar acest lucru nu li se întâmplă tuturor sau de fiecare dată. De aceea este mai bine de folosit medicamentele, înțelegând că ele nu duc la însănătoșire adevărată, dar ușurează situația pe moment.

Sursa:
S N Lazarev
Go [here] for the English version of this page.